marți, 31 mai 2011

Intersectii de drumuri..



Am nevoie de iubire.. ca pianul de clape.. muzica sa aline si sa mangaie..


tot ce imi doresc in fiecare seara e sa adorm mai repede, si sa ma trezesc in zori si sa simt ca toate framantarile mele s-au potolit sperand ca azi va fii o zi mai buna, sperand ca voi gasi ceea ce caut, calatoria e lunga, iar drumul e greu si incalcit, ma lupt sa trec si prin el sa treaca ziua, sa ajung la sfarsitul ei, simt cum iubirea curge din mine, voi deveni un produs fara suflet, imi simt rasuflarea rece, pielea e fierbinte, dar sangele ce pulseaza e fara viata, ca un izvor secat, doar lumina ce e acuma in mine ma mentine vie, imi sustine zambetul, e piedestalul sufletului meu golit.. iar reflexia mea in oglinda imi arata chipul, ca de piatra, ce s-a fortificat mai mult, ca si inima mea, zidurile s-au inaltat odata cu dezamagirea, sunt trufase au castigat, dar doar acuma, doar de data asta, campul de lupta e inca in plina actiune, doar acuma, imi promit ca doar acuma.. dar inchid ochii, si revin in lupta mea interioara, a fost greu pana acuma si de acuma o sa fie si mai greu.. e chiar atat de rau sa iti doresti afectiune? e chiar atat de greu sa ai parte de ea? e chiar atat de greu sa pui pret pe sentimente? e chiar atat de gresit intr-o lume atat de nebuna sa speri la iubire ? de ajuns cu prefacutul ca totul e bine, cu zambetul fals, de ajuns! m-am saturat sa trec printre oameni reci ce numai intind o mana sa treci, sunt tacuta mai mereu dar in interior tip, tip dupa ajutor, tip pt un exit sa evadez din acest labirint de dureri acustice, si alerg, alerg printre tufisuri, dar ma invart in acelasi loc, ma opresc, dar vad aceleasi ziduri, si iar alerg, alerg, pana obosesc si cad la pamant, simt franturi fine de pamant intre degete, ii simt umezeala, stiu ca trebuie sa ma ridic sa continui, dar nu pot, nu vreau, mai vreau sa pierd un moment jos, si las clipele sa treaca..si atunci aud o voce care spune : Ridica-te copilul meu si mergi in continuare, ca un semnal de trezire, prind putere si ma ridic, in picioarele goale continui sa alerg iar, si ma opressc, am gasit o fereastra, o deschid.. intru si las razele soarelui sa se reverse asupra mea, e placut, si atunci cand deschid ochii vad o umbra, incerc sa merg dupa ea, dar tot e inainte, oricat incerc sa ma apropii de ea sa vad cine e, parca e tot mai departe de mine, si incerc sa alerg, dar tot nu o prind e si mai departe.. si cad, tip : „Staai, asteapta-ma, vreau sa nu fiu singura!” dar in zadar, e prea tarziu nici macar nu intoarce privirea.., si inchid ochii, si incerc sati aud pasii sa te zaresc dar e doar o iluzie, caci atunci cand ii deschid umbra ta a disparut de tot,si zac acolo mult timp, numai vreau sa plang, ci doar sa raman in lumea mea, dar atunci ma trezesc brusc, e dimineata, printre ramuri razele soarelui se strecoara, sunt transpirata, totul pare a fi un cosmar, dar nu e, e adevarat e lupta mea interiora ce nu s-a oprit, mi-e groaza stiind ca va trebui sa o iau de la capat la noapte, dar infrang aceasta temere si ma trezesc pt a trece mai intai de zii, stand pe marginea patului brusc imi trece un gand, umbra era el, imi apare un mic zambet, ai fost speranta mea, gandul la tine imi aduce liniste, dar imi aduc aminte ca am sperat defapt la ceva ce nu era si nu o sa fie, si am cazut singura, dar aroma sarutului tau neindemanatic si dulce nu se va sterge..

marți, 10 mai 2011

Mecanica minții.


Creierul se ocupă de interacțiunea cu mediul, în faza de învățare memorează informații sau moduri de abordare a unor situații noi.
Apoi aplicăm ceea ce am învățat. Ne propunem să personalizăm, sp demonstrăm, să ne adaptăm comportamentul.
Când facem asta vom aveam o nouă experiență.
Când trăim acea experiența nouă, când suntem îm mijlocul ei și folosim toate cele 5 simțuri, iar indormațiile de la simțuri se duc căter creier prin cele 5 căi diferite, atunci neuronii se grupează și forțează creierul să elibereze subtanțe chimice.
Acele substanțe chimice se numesc sentimente. În momentul îm care avem un sentiment nou, înseamnă că avem o experiență nouă.
Sentimentele și emoțiile sunt produsul final al experiențelor.
Țineți minte : cunoașterea este pt minte, experiența este pt corp.
Trebuie să învătăm, corpul e ceea ce mintea a înțeles intelectual.
Cunoașterea este pt minte, experiența este pt corp.
Nu este suficient să trăim experiența o singură dată. Trebuie să fim capabili să o repetăm iar când începem să o repetăm foarte conștienți, atunci, experiența devine o parte a modului nostru de a fi..
Modul nostru de a fi este o sumă de abilități, reacții emoționale, comportamente, condiționari acumulate de-a lungul timpului ce sunt declanșate în situații cunoscute fără a le mai trece prin filtrul conștiinței.
Cel mai banal exemplu e când mergi pe un drum cunoscut și te întrebi cum ai ajuns la capăt, deși ai fost cu mintea in altă parte.
Dacă repetăm experiența de multe ori, ea este stocată în sistemul subconștient, numit sistemul „a fi”.
De fiecare dată când avem un gând se emite o substanță chimică. Gândurile bune emit anumite substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine. Gândurile negative emit substanțe care ne fac să ne simțim negativi.
Din momentul în care ne simțim așa cum gândim începem să gândim în modul în care ne simțim, iar creierul emite și mai multe substanțe chimice care reiau ciclul simt cum gândesc, gândesc cum simt.
Acest ciclu în care gândul devine sentiment și sentimentul gând, produce o stare de a fi în care nu putem gândi mai bine decât ne simțim.
O persoană care suferă și a memorat această stare emoțională timp de 20 de ani, se află în acel sistem subconștient.
Se poate spune conștient „ vreau să fiu fericit” - mintea, inteelctul, spune asta - dar corpul a memorat nevoia de suferință.
Când o persoană se decide să facă un efort conștient să se schimbe, își dă seama peste puțin timp că face aceleași lucruri, gândește aceleași gânduri și a devenit inconștiență.
Începem să ne schimbăm atunci când nu mai perrmitem ca mediul înconjurător ( oameni, lucruri, locuri, situații) să activeze aceleași circuite în creierul nostru, când începem să devenim conștienți de aceste programe/ reacții inconștiente.
Cultivarea unei armonii interioare determină creierul să comute de pe sistemul de supraviețuire pe cel de relaxare, neuro - sistemul nostru, va produce unde alfa în creierul nostru, care apoi vor duce la schimbări chimice în corpul nostru.
În momentul în care începem să simțim bucurie, înălțare, inspirație, condiționăm corpul față de o minte nouă. Pur și simplu trimitem un nou semnal chimic corpului. Să memoram acel simțământ pt că el este ceea ce suntem cu adevărat.
Dacă trăim folosind doar substanțele chimice pt supraviețuire vom experimenta agresiune, mânie, frică.
Războiul, competiția, politica, toate sunt doar rezultatele condiționărilor pe care le-am cultivat și în care ne complacem să trăim.
Cealaltă stare a minții în care trăim se numește creație. Când te afli cu adevărat în această stare, uiți de tine însuți.
Numai există sine, nu mai există trup, numai există nici timp. Ești atât de implicat în ceea ce faci încât gândul devine experiența unui alt sine.
Starea adevărată de creație implică un nou set de substanțe chimice care se relaționează cu a fi inspirat, a fi vesel, a avea o stare înaltă. Acestea nu se găsesc în afara noastră ci înăuntrul nostru.
Când eliminăm barierele, blocajele acelor stări emoționale ale minții care ne mențin în starea de a întări ego-ul, când „desfacem” ego-ul, identitatea noastră.
Atunci pătrunde lumina prin noi și avem tendința să adoptăm acele caracteristici ale puterii din ființa noastră, ale minții superioare : să fim bucuroși, generoși, altruiști, iubitori, inspirați, răbdători.

Melodia :

luni, 2 mai 2011

Just stop and.. smile ?


Nimic nu e întâmplător.. toate au un scop.. dar fiecare persoană care trece prin tunel il lărgește și mărește golul tău interior.. e greu și te apasă din ce in ce mai mult.. pereții incep să se strângă, inima ta strigă după ajutor, dar nu aude nimeni pt că nici tu numai poți să auzi strigătul ei indurerat, o lași amorțita, e singura modalitate pt a mai simți măcar înțepatul durerii ce curge prin sângele ei, ce te face a simți ca încă ești în viața, chiar dacă totul defapt e înghețat, te ceartă, vrea să înceteze tot, dar preferi sa ignori, pt că știi că nu poți face nimic, ai nevoie de un suflet cald că sa poți îmblânzi suferința, dar nimeni nu e dispus să fie acolo pt tine, nimeni numai vrea să iubească, nimeni numai întinde o mână, și cazi, și încerci iar să ignori, arunci frânturi de sentimente în gol, dar se duc fără să se mai oprească, nimic nu pare să acopere imensitatea găurii ce a pus stăpânire pe inima ta.. ce mai rămâne de făcut? să te prefaci că totul e bine,să zâmbești de bun augur, să le arăți celorlalți că ești bine, dar in jurul tău tot vezi, și îți dorești și tu.. e greu să găsești persoana potrivită.. dar măcar poți spera și asta te va ridica.. iubirea e ceva pur și unic.. vrei să-l ai.. dar până atunci trebuie să-l câștigi, e o lupta crâncenă pt că pornește mai întâi din interior! dar seara când ajungi in sanctuarul tău, poți în sfârșit să dai frâu liber tuturor sentimentelor ce defapt pun stăpânirea pe sufletul tău, valul te ia, ecoul singurătății te alină, ai ajuns undeva unde poți fii tu insuți, nu trebuie să te mai ascunzi sub masca falsă ce te acoperă, și o arunci cât mai departe, și acum poți să urli, poți chiar să și plângi, poți să te eliberezi de tot ce de-a lungul zilei ai ținut prizonier inăuntrul tău, toate intrebările răsună și se lovesc de reflexia ta din oglindă, te uiți, ce vezi? un chip trist, lipsit de strălucirea ce odată reflecta bucurie si viață, simți cum înnebunești din nou un pic mai mult ca ziua de ieri, și te întrebi când va veni ziua când toate astea vor înceta!, cauți cu disperare o scăpare, un exit, dar nu-l vezi, nu e, întârzie să apară, deznădejdea incepe și ea să încolțească, devii captiv propiilor tale gânduri, incerci a le alunga, dar asemenea unui bumerang ele se tot întorc si se întorc, nu le poți scăpa din traiectorie, nu poți devia, te simți lipsit de putere, si atunci închizi ochii, și speri ca Cel de Sus indiferent de tot ceea ce ai făcut si de trecutul tău, să te ajute a evada, sinceritatea ta Îi atrage atenția, și Se apleacă asupra ta, începi să vezi cum o rază de lumină se strecoară în mintea ta, pormă auzi o voce.. : "Plângi copilul meu, descarcă tot ce s-a adunat in al tău suflet de-a lungul timpului, și nu avea grijă te voi mântui atâta timp cât tu M-ai chemat te voi izbăvi, îți voi curăța sufletul și te voi face să renaști, nu te-am uitat am pregătit pt tine ceva mult mai bun ce urmează să se întâmple !", simt o căldură și atunci, inevitabil, simt râul durerii mele cum începe să se scurgă din adâncul abis ce il credeam infinit.. plânsul meu, sună ca o melodie tristă cu lacrimi cristaline ce încep să șiruie pe al meu înghețat obraz pt a-mi mângâia sufletul de al necazului amar!, inima plânge, simte din nou! simte cum durerea se scurge, simte cum lumina o învăluie, simte din nou, amorțeala dispare, nu zâmbește încă, dar e împăcată, pacea a dominat in sfârșit asupra ei.. reușește să învingă coșmarul în care era, se trezește din el, se ridică, e mulțumitoare pt acest dar primit de Sus.. s-a încălzit, poate din nou sa renunțe la scut și să lase bunătatea să revină pt a-și ocupa tronul, speranța o urmează, și totul începe să se construiască iar așa cum era odată, treptat, distrugerile ce au fost făcute se cicatrizează, numai pot răni, totul rămâne în urmă, marea din sufletul meu se liniștește, numai e învolburată si mereu morăcănoasă pleznindu-mă cu valuri.. e calmă și pură, pot vedea nisipul speranței de la fund, zâmbesc, pt prima oara zâmbesc sincer după o perioadă zdruncinată și îndelungată, am reușit să aplatinez furtuna continuă din inima, pot să sper la ceva bun, ce nu întârzie să apară.. în suflet se infiripă primăvara, mugurii încep să înflorească, tot ce a fost greu a dispărut, mai râmâne doar un singur lucru pt a fii totul așa cum trebuie, îl zăresc, e el..

to be continue..