Nimic nu e întâmplător.. toate au un scop.. dar fiecare persoană care trece prin tunel il lărgește și mărește golul tău interior.. e greu și te apasă din ce in ce mai mult.. pereții incep să se strângă, inima ta strigă după ajutor, dar nu aude nimeni pt că nici tu numai poți să auzi strigătul ei indurerat, o lași amorțita, e singura modalitate pt a mai simți măcar înțepatul durerii ce curge prin sângele ei, ce te face a simți ca încă ești în viața, chiar dacă totul defapt e înghețat, te ceartă, vrea să înceteze tot, dar preferi sa ignori, pt că știi că nu poți face nimic, ai nevoie de un suflet cald că sa poți îmblânzi suferința, dar nimeni nu e dispus să fie acolo pt tine, nimeni numai vrea să iubească, nimeni numai întinde o mână, și cazi, și încerci iar să ignori, arunci frânturi de sentimente în gol, dar se duc fără să se mai oprească, nimic nu pare să acopere imensitatea găurii ce a pus stăpânire pe inima ta.. ce mai rămâne de făcut? să te prefaci că totul e bine,să zâmbești de bun augur, să le arăți celorlalți că ești bine, dar in jurul tău tot vezi, și îți dorești și tu.. e greu să găsești persoana potrivită.. dar măcar poți spera și asta te va ridica.. iubirea e ceva pur și unic.. vrei să-l ai.. dar până atunci trebuie să-l câștigi, e o lupta crâncenă pt că pornește mai întâi din interior! dar seara când ajungi in sanctuarul tău, poți în sfârșit să dai frâu liber tuturor sentimentelor ce defapt pun stăpânirea pe sufletul tău, valul te ia, ecoul singurătății te alină, ai ajuns undeva unde poți fii tu insuți, nu trebuie să te mai ascunzi sub masca falsă ce te acoperă, și o arunci cât mai departe, și acum poți să urli, poți chiar să și plângi, poți să te eliberezi de tot ce de-a lungul zilei ai ținut prizonier inăuntrul tău, toate intrebările răsună și se lovesc de reflexia ta din oglindă, te uiți, ce vezi? un chip trist, lipsit de strălucirea ce odată reflecta bucurie si viață, simți cum înnebunești din nou un pic mai mult ca ziua de ieri, și te întrebi când va veni ziua când toate astea vor înceta!, cauți cu disperare o scăpare, un exit, dar nu-l vezi, nu e, întârzie să apară, deznădejdea incepe și ea să încolțească, devii captiv propiilor tale gânduri, incerci a le alunga, dar asemenea unui bumerang ele se tot întorc si se întorc, nu le poți scăpa din traiectorie, nu poți devia, te simți lipsit de putere, si atunci închizi ochii, și speri ca Cel de Sus indiferent de tot ceea ce ai făcut si de trecutul tău, să te ajute a evada, sinceritatea ta Îi atrage atenția, și Se apleacă asupra ta, începi să vezi cum o rază de lumină se strecoară în mintea ta, pormă auzi o voce.. : "Plângi copilul meu, descarcă tot ce s-a adunat in al tău suflet de-a lungul timpului, și nu avea grijă te voi mântui atâta timp cât tu M-ai chemat te voi izbăvi, îți voi curăța sufletul și te voi face să renaști, nu te-am uitat am pregătit pt tine ceva mult mai bun ce urmează să se întâmple !", simt o căldură și atunci, inevitabil, simt râul durerii mele cum începe să se scurgă din adâncul abis ce il credeam infinit.. plânsul meu, sună ca o melodie tristă cu lacrimi cristaline ce încep să șiruie pe al meu înghețat obraz pt a-mi mângâia sufletul de al necazului amar!, inima plânge, simte din nou! simte cum durerea se scurge, simte cum lumina o învăluie, simte din nou, amorțeala dispare, nu zâmbește încă, dar e împăcată, pacea a dominat in sfârșit asupra ei.. reușește să învingă coșmarul în care era, se trezește din el, se ridică, e mulțumitoare pt acest dar primit de Sus.. s-a încălzit, poate din nou sa renunțe la scut și să lase bunătatea să revină pt a-și ocupa tronul, speranța o urmează, și totul începe să se construiască iar așa cum era odată, treptat, distrugerile ce au fost făcute se cicatrizează, numai pot răni, totul rămâne în urmă, marea din sufletul meu se liniștește, numai e învolburată si mereu morăcănoasă pleznindu-mă cu valuri.. e calmă și pură, pot vedea nisipul speranței de la fund, zâmbesc, pt prima oara zâmbesc sincer după o perioadă zdruncinată și îndelungată, am reușit să aplatinez furtuna continuă din inima, pot să sper la ceva bun, ce nu întârzie să apară.. în suflet se infiripă primăvara, mugurii încep să înflorească, tot ce a fost greu a dispărut, mai râmâne doar un singur lucru pt a fii totul așa cum trebuie, îl zăresc, e el..
to be continue..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu