Am nevoie de iubire.. ca pianul de clape.. muzica sa aline si sa mangaie..
tot ce imi doresc in fiecare seara e sa adorm mai repede, si sa ma trezesc in zori si sa simt ca toate framantarile mele s-au potolit sperand ca azi va fii o zi mai buna, sperand ca voi gasi ceea ce caut, calatoria e lunga, iar drumul e greu si incalcit, ma lupt sa trec si prin el sa treaca ziua, sa ajung la sfarsitul ei, simt cum iubirea curge din mine, voi deveni un produs fara suflet, imi simt rasuflarea rece, pielea e fierbinte, dar sangele ce pulseaza e fara viata, ca un izvor secat, doar lumina ce e acuma in mine ma mentine vie, imi sustine zambetul, e piedestalul sufletului meu golit.. iar reflexia mea in oglinda imi arata chipul, ca de piatra, ce s-a fortificat mai mult, ca si inima mea, zidurile s-au inaltat odata cu dezamagirea, sunt trufase au castigat, dar doar acuma, doar de data asta, campul de lupta e inca in plina actiune, doar acuma, imi promit ca doar acuma.. dar inchid ochii, si revin in lupta mea interioara, a fost greu pana acuma si de acuma o sa fie si mai greu.. e chiar atat de rau sa iti doresti afectiune? e chiar atat de greu sa ai parte de ea? e chiar atat de greu sa pui pret pe sentimente? e chiar atat de gresit intr-o lume atat de nebuna sa speri la iubire ? de ajuns cu prefacutul ca totul e bine, cu zambetul fals, de ajuns! m-am saturat sa trec printre oameni reci ce numai intind o mana sa treci, sunt tacuta mai mereu dar in interior tip, tip dupa ajutor, tip pt un exit sa evadez din acest labirint de dureri acustice, si alerg, alerg printre tufisuri, dar ma invart in acelasi loc, ma opresc, dar vad aceleasi ziduri, si iar alerg, alerg, pana obosesc si cad la pamant, simt franturi fine de pamant intre degete, ii simt umezeala, stiu ca trebuie sa ma ridic sa continui, dar nu pot, nu vreau, mai vreau sa pierd un moment jos, si las clipele sa treaca..si atunci aud o voce care spune : Ridica-te copilul meu si mergi in continuare, ca un semnal de trezire, prind putere si ma ridic, in picioarele goale continui sa alerg iar, si ma opressc, am gasit o fereastra, o deschid.. intru si las razele soarelui sa se reverse asupra mea, e placut, si atunci cand deschid ochii vad o umbra, incerc sa merg dupa ea, dar tot e inainte, oricat incerc sa ma apropii de ea sa vad cine e, parca e tot mai departe de mine, si incerc sa alerg, dar tot nu o prind e si mai departe.. si cad, tip : „Staai, asteapta-ma, vreau sa nu fiu singura!” dar in zadar, e prea tarziu nici macar nu intoarce privirea.., si inchid ochii, si incerc sati aud pasii sa te zaresc dar e doar o iluzie, caci atunci cand ii deschid umbra ta a disparut de tot,si zac acolo mult timp, numai vreau sa plang, ci doar sa raman in lumea mea, dar atunci ma trezesc brusc, e dimineata, printre ramuri razele soarelui se strecoara, sunt transpirata, totul pare a fi un cosmar, dar nu e, e adevarat e lupta mea interiora ce nu s-a oprit, mi-e groaza stiind ca va trebui sa o iau de la capat la noapte, dar infrang aceasta temere si ma trezesc pt a trece mai intai de zii, stand pe marginea patului brusc imi trece un gand, umbra era el, imi apare un mic zambet, ai fost speranta mea, gandul la tine imi aduce liniste, dar imi aduc aminte ca am sperat defapt la ceva ce nu era si nu o sa fie, si am cazut singura, dar aroma sarutului tau neindemanatic si dulce nu se va sterge..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu