In vreme de furtuna transforma picaturile ce cad in sparanta. Lasa-le sa inunde strazile cu lumina, chiar daca propriul suflet iti plange.. lasa caldura inimii tale sa dea un sens sufletelor haine ce plutesc si ratacesc in abisul pierzaniei. Fii lumina de la sfarsitul tunelului de care multimea din jurul tau o cerseste. In miez de noapte fii Luceafarul de pe bolta cereasca ce ghideaza inima tuturor.
Fii increderea pt bucatelele lor de suflet pierdute in zarea intunecata. Fii sageata stralucitoare in vreme de nori ce limpezeste apasarea cetii greutatilor ce cantareste pe umerii lor. Lasa ca imbratisarea ta sa alunge orice durere, in momentele in care au nevoie de tacere si doar de putina caldura sufleteasca, impartaseste-le sentimentele ca sa numai simta singuratate.. doneaza-le o bucatica din tine ca se reintregeasca din nou, lipeste puzzelul sufletului gri pt a-l colora. Fii curcubeul lor pe timp de disperare. Ghideaza soarele pt a le aduce fasii de raze pe strada lor.. Nu uita tu ai puterea sa schimbi lumea!
Gandul la tine imi aduce liniste, dar imi aduc aminte ca am sperat defapt la ceva ce nu era si nu o sa fie, si am cazut singura, dar aroma sarutului tau nu se va sterge..
si acum iti mai simt imbratisarea ta tandra, si caldura trupului tau langa al meu, atingerea ta, amprenta degetelor tale asupra pielii mele fine, senzatii de fluturi in stomac atunci cand esti aproape de mine, buzele tale fierbinti pe trupul meu, sarutul tau neindemanatic si dulce,...
Inima mea pulsand ca un tren accelarat. oare simti si tu bataile mele ? ca niste tobe in plina viata. oare chiar visez cu ochii deschisi? ma uit la tine si parca as vrea timpul sa inghete si trenul nostru sa poposeasca pe peron chiar in clipa asta si sa nuami plece, aici nu e nimeni, suntem doar eu si cu tine, putem merge purtati de valurile fanteziei, aici si acum pot simti ca esti al meu si eu a ta, acum e bucata noastra de poveste scrisa pe un pergament ce va raamne imprimat in al meu suflet, citit si recitit de inima mea ca o melodie a surasului fericirii, un simplu gest si totusi cu atatea trairi ce poate insemna defapt ceva grandios...
Iti asez aceste randuri pt ca vreau sa-ti fac cunoscute sentimentele ce nutresc in interiorul meu, te-as putea ruga sa nu pleci dar ar fii un egoism din partea mea.
În viața mea am pierdut mai mult de cât am reusit vreodata sa câștig. Dar am învățat să îmi mențin fruntea sus și să merg tot înainte, mă ridic din pulberea de praf ce zvâcnește în jurul meu să mă țină captivă în furtuna pierzaniei. Nimic în lumea asta nu e mai rău decât să te pierzi pe tine însuți, pt că tentația de a renunța la propriile principii te mănâncă pe dinăuntru și mereu caută motive să te aducă în plasa ei, îl vezi pe el, o vezi pe ea, că e bine, că pare că nu are nicio problemă, și îți dorești și tu să afli de ce parte e pt a acosta și tu lângă, să fii lipsit de griji, liber, dar adevărul e că nimeni nu poate să nu aibă probleme, iar libertatea trebuie să o câștigi înainte de a o avea, trebuie să o meriți, pt că așa cum tu cazi în groapa adâncă din cauza unui suflet rătăcit ce te aruncă, așa și tu la rândul tău poți arunca pe cineva într-o groapă și mai mare, cântărește-ți propriile gesturi pt a aștepta și de la restul la fel, fii tu bun, ca să ii obligi pe ceilalți să fie buni, iubește tu ca să poți să fii iubit la rândul tău, tu poți schimba lucrurile din jurul tău, trebuie doar să îți dorești să faci o schimbare să aduci o pată de culoare în lumea ta, in jurul tău, poate chiar să aduci bucurie unor persoane care au nevoie de asta si tu nu știi, doar prin simplu tău zâmbet ce aduce căldură și înmoaie chiar și un suflet de gheață..
Ajută tu ca să arăți că poți clădi chiar și castele cu mâinile, speră tu ca să le umpli sufletele celor din jur cu speranță, luminează mereu, privește răsăritul simțind că azi va fii o zii specială cum sunt toate zilele doar că noi nu ne mai dăm seama si numai apreciem fiecare zii de care avem parte, fiecare zii e specială în felul ei, fiecare zii iți aduce câte un sentiment nou, ceva necunoscut ce îl descoperi, fiecare zii e o experiență în plus, fiecare gest, fiecare vorba, fiecare om care a trecut, a plecat sau a rămas alături de tine, fiecare faptă este scrisă în carte vieții noastre. Scrie romanul tău cu dragoste în suflet, lasă ca paginile să se inunde de bunătate și să te lase să schimbi cursul enciclopediilor din care faci parte.
Fii tu schimbarea de care toată lumea are nevoie pt a crede in bine, pictează-le tu traseul pt a incepe, căci odată porniți pe acest drum nu mai te vei intoarce. Nu costă nimic în a dori să domini răutatea și de a invinge furtuna neagră, dacă tu ai fost rănit asta nu înseamnă că urmatoarea persoană o să te împingă și mai mult, dacă ai fost rănit încearcă să alungi tristețea din ochii cuiva în loc să rănești și tu în craterul durerii ce este deschis în acel suflet.
Fii tu pacea, de care in primul rând ai nevoie tu pt a curge izvorul vieții din tine neîncetat, pt cei nevoiași în vreme de război. Fii tu înțelept pt a lăsa semințele înțelepciunii în urma ta pt cei ce au nevoie de un strop de demninate și de curaj. Fii tu brav pt cei slabi si arată-le că pot lupta chiar și cu un tsunami, pt că au puterea ce nutrește în interiorul lor. Fii oglinda ce reflectă raza de soare în zorii unei dimineți ce aduce un zâmbet pe buzele celor ce o lasă să se furișeze în colțul inimii lor.
Lasă magia din suflet să zboare către alte culmi pt a aduce visele și iluziile înapoi.
Someday, you will miss me. Somehow, I will feel it. Sometimes, we will need each other. Everytime, our love will burn inside. Forever, is not a word. Once, we will regret losing it. Time to time, pain will find it's way. Always, remember we had a summer story. Already, gone. Anyways, we moved on. One day, I`ll leave this town.
Invata-ma sa zambesc cu inima.. Invata-ma sa vad dincolo de bariere.. Invata-ma sa cred in tine.. Invata-ma sa sper din nou.. Ajuta-ma sa ma ridic.. Ajuta-ma sa ma dezmortesc.. Ajuta-ma sa simt din nou.. Ajuta-ma sa nu-mi pierd calea.. Ajuta-ma sa sper mereu la o zi mai buna! Ajuta-ma sa nu-mi pierd credinta Ajuta-ma sa iubesc din nou.. Ajuta-ma sa fiu doar pt tine..
Stiu ca nu ti-a fost usor sa fii mereu tare, doar ca sa fii un exemplu pt mine, de aceea vreau sa-ti spun ca acuma poti lasa garda jos mereu in preajma mea, am mai crescut, numai sunt o fetita, si promit sa-ti dau putere sa fie bine, pt ca in slujba ta de a ma creste m-ai cresut cum nu se poate mai bine si ma iubesti cum nimeni nu-si poate imagina, simt pt ca de cele mai multe ori iubirea ta imi alina ranile din suflet pe care lumea mi le aduce, chiar daca tu nu vezi si nu stii, si as mai avea sa-ti spun atatea, dar cuvintele mereu se vor pierde in vant, dar obiceiurile noastre vor raamane toata viata, certurile care ne pipereaza atmosfera, un lucru al nostru, pt ca mereu dupaia ne impacam si uitam ce a fost rau, pt ca iubirea ta imi da forta si speranta ca lumea asta nu e chiar atat de nebuna pe cat eu o vad, datorita tie am devenit femeia pe care am dorito mereu, un suflet bland si cu urme de severitate, datorita tie am reusit sa invat sa nu-mi pierd inima oricat de indurerata ar fii ea, datorita tie ma ridic tot mai sus, si ar fii inca o mie de alte motive, si nu stiu cum sa-ti multumesc si sa ma expirm in cuvinte pt ca dintre toate tu esti mama mea, o fiinta speciala ce va fii vesinic in inima mea, o parte din sufletul meu. O comoara de nepreuit, asa vei ramane pt mine.
Sunt o straina poate pt tine si poate pt el sau ea din jur, innot intr-o multime de suflete reci, peste tot vad masti si nu persoane, ma lovesc de stalpi, mi-am pierdut drumul fara tine numai stiu sa fiu din nou eu, nu te mai vad nicaieri, iti caut chipul dar in zadar, ma ratacesc iar, ma pierd, incerc sa ma ridic dar orasul pare si mai mare, alerg pe strada vietii mele, zidurile incep sa se stranga tot mai mult, simt cum ma sufoc, dar tot alerg, nu ma voi pierde acuma, nu trebuie, nu inca, vreau sa rasar si sa vad cum trec pe deasupra norilor spre o zii mai buna, sa deschid portile destinului ce-mi este scris in stele, dinainte sa prind macar forma, sa ma indrept spre maretie si sa renasc din nou cu aripi sa zbor deasupra turnurilor negre ce imi incetoseaza privirea si ma inteapa pt a ma prabusii in calvarul ordinii, dar inevitabil ajung la intersectie de drum, ma opresc, ma odihnesc, respir dupa maratonul furtunos, imi ridic privirea si inchid ochii, nu stiu in ce directie sa merg, de aceea las inima sa-mi ghideze pasii si sa aleg calea cea buna, cu pasi marunti usor usor si cu un strop de speranta in suflet pasesc in lunga calatorie ce ma asteapta, stiu ca nu voi gresi, inima e singurul aliat in care ma pot increde, caci fara sentimente as fii pustie, si incep sa merg chiar daca nu stiu unde voi ajunge, chiar daca vor fi gropi, voi reusi sa le sar, iar atunci cand voi ajunge la capatul drumului nu va fii o prapastie ci un urcus pt ca cinee nu si.a dorit ca macar odata in viata sa ajunga in varful piramidei vietii si sa simta ca traieste si respira iubirea, sa simta ca zboara in triumf pe culmile vesniciei, cine nu si-a dorit sa inchida ochii si sa apara intr-o alta dimensiune, undeva unde nimeni nu stie cine esti si poti pasi pe un durm nou si total necunoscut fara teama de a mai pica in abisul intunecat si rece, fara ca inima sa iti fie sfasiata in mii si mii de bucatele de durerea ce ti s-a infiripat in suflet, si dezamagirea ce a pus stapanire in adancul cutiei inimii jerpelita de oamenii negri din viata anterioara, umbre din trecut ce urmaresc orice pas, sa dispara ca prin farmec, sa aiba sansa la o viata noua fara a mai avea rani sau cicatrici.. doar un vis..
a sosit si noaptea intarziata.. e liniste si din cand in cand cantul greierilor rasuna in puterea noptii blande ce s.a asternut in zare.. miros al lemnului arzand.. imi aduce aminte de copilarie.. de acele vremuri indepartate cand eram o nazbatie mica cu julituri in genunchi si fara nicio grija.. melodia calmului pluteste in jurul meu.. si in timp ce ma las purtata pe portativul ei si inchid ochii, imi apari in minte, stiu ca nu am inceput de mult acest joc in 2.. dar iti simt dorul.. te vreau langa mine sa privim amandoi splendoarea lunei in voga urcaata sus pe bolta cerului strapunzand lumina in intunericul adanc al noptii, iar in zori diminetii sa ma trezesc alaturi de trupul tau cald, dovada ca nu am visat niciun moment, amprenta prezentei tale in imaginea mea.. freamatul vantului adie usor pe cursul sau zilnic..parca linistind furtuna din sulfetul meu.. alungand orice temere.. pasind usor pe culmile inimii mele cautand pacea ce e incatusata, eliberand-o din inchisoarea intunecata si greoaie..
M-am saturat sa racatesc pe carari desarte ce inteapa cu amintiri pastrate pe inima imprimate si cu greu uitate parca mereu imprastiate si in suflet cautate pt a fi anihilate si de drag eliberate pe valuri fiind purtate pt noi infiintate cu noi sanse neincercate pt a fii exploatate dar totusi cu liniste impacate
toate esecurile acum distruse iar sentimentele fiind expuse cararile fiind doar deduse pe al plaiului intoarse de speranta ce fusese care odata o parasise dar acum o luminase si intunericul incetase desi tragedia o nelinistise sufletul ei se eliberase linistea o impacase si bucurie emanase furtuna in sfarsit plecase si totul se asezase
dupa multa nelinistire parca totul avea stralucire si viata aducea multumire si un pic mai multa iubire
Am nevoie de iubire.. ca pianul de clape.. muzica sa aline si sa mangaie..
tot ce imi doresc in fiecare seara e sa adorm mai repede, si sa ma trezesc in zori si sa simt ca toate framantarile mele s-au potolit sperand ca azi va fii o zi mai buna, sperand ca voi gasi ceea ce caut, calatoria e lunga, iar drumul e greu si incalcit, ma lupt sa trec si prin el sa treaca ziua, sa ajung la sfarsitul ei, simt cum iubirea curge din mine, voi deveni un produs fara suflet, imi simt rasuflarea rece, pielea e fierbinte, dar sangele ce pulseaza e fara viata, ca un izvor secat, doar lumina ce e acuma in mine ma mentine vie, imi sustine zambetul, e piedestalul sufletului meu golit.. iar reflexia mea in oglinda imi arata chipul, ca de piatra, ce s-a fortificat mai mult, ca si inima mea, zidurile s-au inaltat odata cu dezamagirea, sunt trufase au castigat, dar doar acuma, doar de data asta, campul de lupta e inca in plina actiune, doar acuma, imi promit ca doar acuma.. dar inchid ochii, si revin in lupta mea interioara, a fost greu pana acuma si de acuma o sa fie si mai greu.. e chiar atat de rau sa iti doresti afectiune? e chiar atat de greu sa ai parte de ea? e chiar atat de greu sa pui pret pe sentimente? e chiar atat de gresit intr-o lume atat de nebuna sa speri la iubire ? de ajuns cu prefacutul ca totul e bine, cu zambetul fals, de ajuns! m-am saturat sa trec printre oameni reci ce numai intind o mana sa treci, sunt tacuta mai mereu dar in interior tip, tip dupa ajutor, tip pt un exit sa evadez din acest labirint de dureri acustice, si alerg, alerg printre tufisuri, dar ma invart in acelasi loc, ma opresc, dar vad aceleasi ziduri, si iar alerg, alerg, pana obosesc si cad la pamant, simt franturi fine de pamant intre degete, ii simt umezeala, stiu ca trebuie sa ma ridic sa continui, dar nu pot, nu vreau, mai vreau sa pierd un moment jos, si las clipele sa treaca..si atunci aud o voce care spune : Ridica-te copilul meu si mergi in continuare, ca un semnal de trezire, prind putere si ma ridic, in picioarele goale continui sa alerg iar, si ma opressc, am gasit o fereastra, o deschid.. intru si las razele soarelui sa se reverse asupra mea, e placut, si atunci cand deschid ochii vad o umbra, incerc sa merg dupa ea, dar tot e inainte, oricat incerc sa ma apropii de ea sa vad cine e, parca e tot mai departe de mine, si incerc sa alerg, dar tot nu o prind e si mai departe.. si cad, tip : „Staai, asteapta-ma, vreau sa nu fiu singura!” dar in zadar, e prea tarziu nici macar nu intoarce privirea.., si inchid ochii, si incerc sati aud pasii sa te zaresc dar e doar o iluzie, caci atunci cand ii deschid umbra ta a disparut de tot,si zac acolo mult timp, numai vreau sa plang, ci doar sa raman in lumea mea, dar atunci ma trezesc brusc, e dimineata, printre ramuri razele soarelui se strecoara, sunt transpirata, totul pare a fi un cosmar, dar nu e, e adevarat e lupta mea interiora ce nu s-a oprit, mi-e groaza stiind ca va trebui sa o iau de la capat la noapte, dar infrang aceasta temere si ma trezesc pt a trece mai intai de zii, stand pe marginea patului brusc imi trece un gand, umbra era el, imi apare un mic zambet, ai fost speranta mea, gandul la tine imi aduce liniste, dar imi aduc aminte ca am sperat defapt la ceva ce nu era si nu o sa fie, si am cazut singura, dar aroma sarutului tau neindemanatic si dulce nu se va sterge..
Creierul se ocupă de interacțiunea cu mediul, în faza de învățare memorează informații sau moduri de abordare a unor situații noi. Apoi aplicăm ceea ce am învățat. Ne propunem să personalizăm, sp demonstrăm, să ne adaptăm comportamentul. Când facem asta vom aveam o nouă experiență. Când trăim acea experiența nouă, când suntem îm mijlocul ei și folosim toate cele 5 simțuri, iar indormațiile de la simțuri se duc căter creier prin cele 5 căi diferite, atunci neuronii se grupează și forțează creierul să elibereze subtanțe chimice. Acele substanțe chimice se numesc sentimente. În momentul îm care avem un sentiment nou, înseamnă că avem o experiență nouă. Sentimentele și emoțiile sunt produsul final al experiențelor. Țineți minte : cunoașterea este pt minte, experiența este pt corp. Trebuie să învătăm, corpul e ceea ce mintea a înțeles intelectual. Cunoașterea este pt minte, experiența este pt corp. Nu este suficient să trăim experiența o singură dată. Trebuie să fim capabili să o repetăm iar când începem să o repetăm foarte conștienți, atunci, experiența devine o parte a modului nostru de a fi.. Modul nostru de a fi este o sumă de abilități, reacții emoționale, comportamente, condiționari acumulate de-a lungul timpului ce sunt declanșate în situații cunoscute fără a le mai trece prin filtrul conștiinței. Cel mai banal exemplu e când mergi pe un drum cunoscut și te întrebi cum ai ajuns la capăt, deși ai fost cu mintea in altă parte. Dacă repetăm experiența de multe ori, ea este stocată în sistemul subconștient, numit sistemul „a fi”. De fiecare dată când avem un gând se emite o substanță chimică. Gândurile bune emit anumite substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine. Gândurile negative emit substanțe care ne fac să ne simțim negativi. Din momentul în care ne simțim așa cum gândim începem să gândim în modul în care ne simțim, iar creierul emite și mai multe substanțe chimice care reiau ciclul simt cum gândesc, gândesc cum simt. Acest ciclu în care gândul devine sentiment și sentimentul gând, produce o stare de a fi în care nu putem gândi mai bine decât ne simțim. O persoană care suferă și a memorat această stare emoțională timp de 20 de ani, se află în acel sistem subconștient. Se poate spune conștient „ vreau să fiu fericit” - mintea, inteelctul, spune asta - dar corpul a memorat nevoia de suferință. Când o persoană se decide să facă un efort conștient să se schimbe, își dă seama peste puțin timp că face aceleași lucruri, gândește aceleași gânduri și a devenit inconștiență. Începem să ne schimbăm atunci când nu mai perrmitem ca mediul înconjurător ( oameni, lucruri, locuri, situații) să activeze aceleași circuite în creierul nostru, când începem să devenim conștienți de aceste programe/ reacții inconștiente. Cultivarea unei armonii interioare determină creierul să comute de pe sistemul de supraviețuire pe cel de relaxare, neuro - sistemul nostru, va produce unde alfa în creierul nostru, care apoi vor duce la schimbări chimice în corpul nostru. În momentul în care începem să simțim bucurie, înălțare, inspirație, condiționăm corpul față de o minte nouă. Pur și simplu trimitem un nou semnal chimic corpului. Să memoram acel simțământ pt că el este ceea ce suntem cu adevărat. Dacă trăim folosind doar substanțele chimice pt supraviețuire vom experimenta agresiune, mânie, frică. Războiul, competiția, politica, toate sunt doar rezultatele condiționărilor pe care le-am cultivat și în care ne complacem să trăim. Cealaltă stare a minții în care trăim se numește creație. Când te afli cu adevărat în această stare, uiți de tine însuți. Numai există sine, nu mai există trup, numai există nici timp. Ești atât de implicat în ceea ce faci încât gândul devine experiența unui alt sine. Starea adevărată de creație implică un nou set de substanțe chimice care se relaționează cu a fi inspirat, a fi vesel, a avea o stare înaltă. Acestea nu se găsesc în afara noastră ci înăuntrul nostru. Când eliminăm barierele, blocajele acelor stări emoționale ale minții care ne mențin în starea de a întări ego-ul, când „desfacem” ego-ul, identitatea noastră. Atunci pătrunde lumina prin noi și avem tendința să adoptăm acele caracteristici ale puterii din ființa noastră, ale minții superioare : să fim bucuroși, generoși, altruiști, iubitori, inspirați, răbdători.
